Aud din ce in ce mai mult din gura prietenilor mei ca nu mai suporta viata asta si vor sa plece de acasa cat mai departe de tot si toate.Foarte multe persoane cand aud ca un adolescent a fugit de acasa considera ca este vina exclusiv a lui, ca el este un copil-problema. Dar, nu, nu este asa. Daca un copil se gandeste sa fuga de acasa sau chiar fuge este in primul rand vina parintilor. Atunci cand parintii unui copil/adolescent au tendinta sa nu ii mai vorbeasca deloc, insa sa ii impuna si sa il critice la fiecare pas gresit, adolescentul/copilul nu mai suporta si vrea sa scape. Cand i se spune des ca nu e bun de nimic, ca si-a dezamagit parintii, ca nu se ridica la nivelul asteptarilor, adolescentul sufera, devine furios si
Cu cat incerci sa ii impui reguli mult prea stricte, cu atat adolescentul se va razvrati impotriva voasta. El are nevoie de libertate, sa isi impuna un punct de vedere, sa incarce sa fie independent.
Incercati sa comunicati, de obicei inainte ca un adolescent sa faca pasul de a pleca de acasa sunt mai multe semne care prevestec asta. Daca el spune ca nu mai suporta, il vedeti ca plange, ca sufera, ca incepe sa petreaca din ce in ce mai putin timp pe acasa, incercati sa vorbiti nu el. Daca ii spuneti sa il iubiti nu este un semn de slabiciune.
Sa va spun o poveste adevarata despre o prietena apropiata. Parintii ei sunt foarte muncitori, chiar daca nu au foarte multa carte ei au reusit sa se descurce cat de cat in viata. Mama ei este un pic prea genul ala care incearca sa tina un copil cat mai inchis, impunandu-i multe lucruri cu care prietena mea Maria nu era de acord. Pana la varsta de 10 ani, Maria, a crescut singura la parinti. Odata cu venirea fratiorului ei pe lume, Maria a inceput sa se simta din ce in ce mai neinteleasa. Cu cat copilul crestea cu atat ea era din ce in ce mai trista si cu sufletul ranit din cauza parintilor care mai mereu o criticau, ba ca nu invata foarte bine (chiar daca ea invata, avea in catalog doar cativa de 8, olimpica la diverse materii si cu bursa de merit), ba ca nu face nimic in casa (si daca facea ceva ii spuneau ca nu este bine, ca nu face nimic cum trebuie), ba ca nu e in stare sa aiba grija de fratiorul ei, ideea e, chiar daca facea ceva, parintii ei tot nu erau multumiti, sunt genul ala care cred ca daca ii spun copilului ca a facut ceva bine si daca il apreciaza el isi va lua asta in cap si nu ma face nimic, dar nu este bine nici asa, daca tu iti critici copilul la fiecare pas pe care il face crezand ca asta il va motiva sa faca si mai bine, GRESETI!
In fine, Maria a decis sa plece de acasa, isi planuise asta cu multe luni inainte, isi pregatise banii, isi facuse planurile si cand a terminat anul scolar ea a plecat. Doua luni de zile ea a fost disparuta, politia neputand sa o gaseasca, nimeni nu o vazuse, nimeni nestiind unde ar putea fi.
Dupa doua luni Maria s-a intors acasa, teafara si nevatamata, cu sufletul linistit, in tot acel timp meditand la viata ei si acum era pregatita sa se intoarca acasa, la viata ei. Ea a stat ascunsa la o matusa de-a unei prietene la o casuta de a munte.
Parintii ei bine-inteles ca au devenit din ce in ce mai rai cu ea, chiar incepand sa o si bata. Maria stiind ca nu poate sa mai plece a inceput sa ia calea drogurilor si a bauturii. S-a lasat de scoala si in prezent a ajuns o prostituata care face o muie pentru cateva tigari.
Prostia cea mai mare a parintiilor ei a fost ca atunci cand ea a venit acasa dupa cele doua luni, in loc sa incerce sa o insteleaga si sa o asculte, ei au facut exact contrariul, au crezut ca daca o vor certa mai rau si vor fi si mai severi vor putea sa o tina in frau. Dar nu a fost asa, si cand Maria a facut 18 ani nici nu prea au mai vazut-o. Viata ei a ajuns de tot rahatul.Consider ca parintii ar trebuii sa comunice cu copilul lor, sa ii arate ca sunt un sprijin, sa ii arate ca este iubit si dorit acasa, indiferent de greselile sale si sa incerce sa fie mai flexibili.
Nu uita sa dai like paginii de facebook : Jurnalul unei Damnate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu